După exemplul Ungariei, Poloniei și al altora noi cei 3 milioane tocmai asta vrem clarificarea problemei pentru viitor când Constituția își va reintra în drepturile firești. Alții mai mintoși decât noi ce-i drept, au rezolvat deja, în constituția lor, mai multe aspecte legate de familie, educație etc. Lor, adică Poloniei și Ungariei li se pot face „recomandări” din partea ue dar vor fi tratate cu spatele deoarece constituția a fost modificată în interesul propriu al acestor țări (d.p.d.v moral). Povestea cu constituția europeană o să funcționeze până când ue va încerca să strângă cu ușa mai tare pe unii (Ungaria, Polonia poate și România într-un final) și atunci o să se aleagă praful de „statele unite ale Europei”, sau vor merge ei, adepții ue, mai departe „prima viteză” că tot vor așa și să ne mai slăbească pe noi cu binefacerile lor europene. Vă voi spune ceea ce am transmis și unui domn comentator pe acest site (își spune Surena): Putem să așteptăm noi muuult și bine până când vom avea o clasă politică onestă pentru a susține moralitatea și firescul în România. Ceea ce trebuie făcut, acum trebuie să se facă, fie că se dorește de către așa zisa clasă politică, fie că nu, deocamdată încă avem posibilitatea de a schimba constituția. Este infinit mai greu să convingi mai multe nații să tragă la aceeași căruță, mai cu seamă că doar noi cei din est mai suntem, cât de cât, cu capul pe umeri din punct de vedere moral. Dvs. aveți impresia că ue prin Bruxelles și alții vor susține vreodată normalitatea și firescul ? Vă rog să mă iertați dar este deja de domeniul fantasticului să mai crezi așa ceva. Parlamentarii atât cei români cât și restul votează ca oile doar inițiative corecte politic. Nu vedeți că s-au apucat să ridice statui lui K. Marx, încercând să-i justifice gândirea, prin tot felul de însăilări savante ? Ce poate fi mai clar ? Nu mai este mult și se legalizează pedofilia din moment ce nu mai este considerată o infracțiune în anumite țări occidentale. Eu cred că zilele prezenței Ungariei și Poloniei în ue sunt numărate. Să sperăm că și ale României.
La noi nu există „partide politice cu familia tradițională”. Nu a interesat pe nimeni până de curând când au înțeles că pot profita electoral. Iar Coaliția pentru Familie este neafiliată politic și foarte bine că-i așa. Au fost încheiate însă înțelegeri între Coaliția pentru Familie și unele partide, pentru susținerea inițiativei dar au rămas doar pe hârtie. Uitați-vă la unul ca Dragnea că nici el nu mai știe ce-i în capul lui. Când zice că susține familia tradițională când că trebuie „parteneriate civile”. Vedeți ce s-a întâmplat în țările unde s-au legalizat parteneriatele civile („se sparie gândul”). Cine să semneze pentru familia tradițională cum spuneți dvs., spaniolii și francezii unde homo se pot căsători ?
Dacă de exemplu, dvs. aveți de făcut ordine și curățenie acasă, chemați străinii să vă ajute ? Noi românii trebuie să ne facem ordine în propria ogradă așa cum au făcut și alții la ei acasă.

Nu vreau să fiu înțeles greșit cum că aș fi filorus sau mai știu eu ce minune dacă sunt împotriva Europei de azi. Dar nu putem accepta pierderea sufletului în schimbul mult așteptatelor investiții și trai bun material. Ierarhia este clară și avem oameni (martiri) care prin exemplul lor ne ajută să nu pierdem calea cea dreaptă care, din păcate, nu se intersectează cu Europa de azi. Dvs. vorbiți despre instituții comune europene. Toate aceste instituții sunt doar un castel de cărți de joc care se va prăbuși probabil atunci când va ieși din ue următorul stat component și dorințe ar fi mai multe (Italia, Polonia, poate și Spania, dacă-i mai stresează mult Europa cu Catalonia)

Poate pt. dvs. familia tradițională nu este atât de importantă așa cum este pt. cei mai mulți oameni din România, deoarece să știți că deși au semnat „doar” 3 milioane, în realitate numărul este mult mai mare…
Noi, cei cu FAMILIA TRADIȚIONALĂ, considerăm că lucrurile trebuie schimbate ACUM ȘI AICI, nu la calendele grecești, undeva prin Europa…