Stan Pățitu1 hour ago
.
cei 200.000 de evrei exterminați, au fost exterminați doar pe hîrtie. Hîrtia suportă orice. Pretinșii evrei exterminați, au fost plasați în teritoriile care nu se aflau în administrația României, deoarece pe teritoriul României la momentul respectiv nu sînt dovezi de exterminare a evreilor. Mai mult sînt dovezi de salvare a evreilor pe teritoriul României. Fără a construi o exterminare fictivă în afara granițelor României, nu se putea justifica holocaustul evreiesc din România, împotriva salvării evreilor din interior și nici pretenția despăgubirii din partea României.

Pentru falsul holocaustului din România a fost ales un evreu din Ungaria, refugiat în România într-o zonă care a ajuns sub administrația Ungariei la momentul respectiv. România nu putea salva evreii din Ungaria. România este acuzată de ceva pentru care nu este responsabilă. E valabil și pentru Transnistria. România a deportat evrei refugiați care nu erau cetățeni români în Transnistria, dar nu e responsabilă de atrocitățile ucrainienilor împotriva evreilor din Transnistria, după ce Transnistria a fost dată de Hitler Ucrainei. Nu degeaba ucrainienii ne acuză acum în parlament lor pentru atrocitățile executate de ei, pentru că au nevoie de un țap ispășitor ca să ascundă acum ce-au făcut atunci. Opinia publică internațională susține fals responsabilitatea României, pentru că altfel nu poate justifica atrocitățile din Ungaria și Ucraina, și nici nu pot găsi fraieri care să plătească despăgubirile, deoarece atît Ungaria cît și Ucraina neagă atrocitățile, acuzînd fals că România e responsabilă.

Omul ales pentru falsificarea istoriei a fost Eli Wiesel, un evreu refugiat fără cetățenie românească. Nu degeaba institutul holocaustului din România îi poartă numele, el fiind exponentul evreilor refugiați din România, adică un individ care nu a fost salvat de România, cînd România nu avea nici-o treabă cu salvarea lui. Falsificarea vine numai din afară, și poate constitui dovada unor acuzații false pentru deschiderea unui proces la curtea internațională de justiție de la Haga. România are tot dreptul la așa ceva, ca membră a Uniunii Europene. România nu-și cunoaște drepturile, sau conducătorii ei nu vor să-i recunoască și drepturile, în afară de obligații.

am mai atras atenția aici despre prințul Constantin Caradjea, care a primit titlul de cel mai drept între popoare, din partea evreilor, numai după ce România a recunoscut holocaustul din România și a plătit despăgubirile, adică după recunoaștere orice cunoaștere a adevărului nu mai are importanță. El a fost cel care a salvat cei mai mulți evrei, individual față de orice alt individ din lume la vremea respectivă. Cum e posibil ca românii să nu-i acorde atenția cuvenită? Este o rușine din partea românilor.

cifra de evrei salvați recunoscută de statul Izdrael este de numai 51.000, deși cifra adevărată este mult mai mare. Mai mult el a salvat evrei și din Germania, sub nasul lui Hitler, nu numai din alte țări și România.
documentele și scrisorile dintre el și guvernul României, și șeful lui direct Mihai Antonescu, pe toată perioada războiului, au fost sustrase din arhivele ministerului de externe al României, și depozitate la Washington în arhivele Muzeului Holocaustului din Washington. Nu numai că mă întreb cu ce drept au fost scoase din țară asemenea documente(?), dar mă întreb automat și pentru ce? Care a fost scopul? Nu cumva de a șterge din istorie salvarea evreilor din România de la holocaust, pentru că altfel acuzarea României de holocaust nu s-ar mai fi putut să fie justificată. Fără ele România nu se poate apăra la Haga. Dispariția lor nu a fost întîmplătoare și nici reducerea numărului de evrei salvați de către prințul Caradjea, fostul consul general la Berlin și șeful cabinetului consular în guvernul Antonescu, aflîndu-se sub directa subordonare a lui Mihai Antonescu, ministrul de externe și a șefului statului Ion Antonescu. Fără aprobarea lor și semnăturile lor, prințul Caradjea nu putea salva nici-un evreu. Asta era dovada de netăgăduit din partea României împotriva falsei acuzații de holocaust care i se aduce României. Din păcate România nu mai este în posesia acestor dovezi și cine știe cîte din ele au fost distruse deja pentru a reduce numărul evreilor salvați de prințul Caradjea, cu scopul de a dilua și mai mult adevărul despre implicația României în a salva evrei, nu a-i extermina.

din păcate nimeni din România nu acordă importanța cuvenită fenomenului Caradjea, nici măcar istoricii din România, nu numai conducătorii României, ca să nu mai vorbesc de descendenții lui care au fost plătiți pentru tăcere cu banii din titlul acordat post mortem, de cel mai drept între popoare, și retrocedarea unor proprietăți ale lui din România, după 1990.
recomand pentru început articolele din wikipedia în limba engleză și limba română pentru comparație, precum și bibliografia recomandată de articole!
https://en.wikipedia.org/wi…
https://ro.wikipedia.org/wi…
și să nu uităm că a fost membru al academiei române, deși hărțuit de regimul bolșevic de la București, după război, fiind un mare pasionat de istoria României, Cele mai vechi izvoare tipărite ale istoriei românilor. Ne-a lăsat o lucrare, Incunabule pe teritoriul României, el fiind și cel care a descoperit cel mai vechi document din Europa care se referă la români. A fost un bun creștin, un istoric de marcă și un diplomat pe măsură ca specialist în diplomație. Primul manual de diplomație îi aparține.

”Pasionat bibliofil, colecționar de cărți vechi și rare, Constantin I.
Karadja a întemeiat una dintre cele mai importante colecții de carte
veche și rară din România, aflată astăzi în cea mai mare parte în Fondul
Bibliotecii Naționale (inclusiv „34 de incunabule numai în fondurile
Bibliotecii Naționale” [4]) precum și la Biblioteca Academiei Române, căreia i-a dăruit cel mai complet exemplar al Lucrului apostolicesc tipărit în 1563 la Brașov de diaconul Coresi, însoțit de o amplă descriere științifică proprie [5].

Acreditat la Berlin, și-a urmat în paralel cu activitatea în diplomație și cercetare în domeniul incunabulelor, fiind singurul român care a lucrat la GW (Kommission für den Gesamtkatalog der Wiegendrucke „Comisia pentru catalogul general al Incunabulelor”), îndrumat de Konrad Haebler (1857-1946)[6]. În această perioadă, Karadja a realizat Lista incunabulelor de pe teritoriul României, completată după întoarcerea în țară, alcătuind Inventarul incunabulelor păstrate în România (343 pagini) [7][8].

A publicat lucrări privind istoria veche a României, utilizând în parte izvoare inedite rezultate ale cercetărilor sale: Cele mai vechi izvoare tipărite ale istoriei Românilor, lucrare în limba germană [9], relatând între altele despre luptele lui Ștefan cel Mare [10], și o mică lucrare geografică editată în 1490 de așa-numitul „Ptolemeu german”, Georg Stuchs din Nürnberg, din care existau doar două exemplare cunoscute și care descrie exact granițele țării pe care o intitulează „Dacia/Walachey”; este menționată de asemeni cetatea Kilia la gurile Dunării. Vechea Artă tipografică română face obiectul unei alte publicații a lui Karadja [11], începând cu Octoihul lui Macarie din 1493-94.

Cea mai veche mențiune a Daciei în tipar, 1454, identificată de C. I. Karadja într-un incunabul tipărit la Mainz a fost prezentată în 1940 la Academia Română [4]. De menționat este lucrarea Despre edițiile din 1488 ale Cronicei lui Joannes de Thurócz publicată de Academia Română [12], de asemeni scrierile Papei Pius al II-lea (Eneas Sylvius Piccolomini) al cărui Tractatus de bello Thurcorum et Hungarorum este, în opinia lui Karadja, una din primele tipărituri care îi menționează pe români (Colonia (Köln), Arnoldus Therhoernen, 1472).

După mulți ani, în 1969, la Staatsbibliothek din Berlin, specialiștii
care îl cunoscuseră pe Karadja își aminteau încă de el (vezi Dan
Simonescu). „Aproape jumătate (circa 50) din studiile lui Constantin I.
Karadja au fost publicate de Nicolae Iorga în cele trei reviste ale lui”.[7][13]. Dintre cărturarii români contemporani, N. Iorga, Ion Bianu, Nicolae Cartojan și Demostene Russo l-au apreciat în mod deosebit[7].

La 3 iunie 1946, a fost cooptat ca membru de onoare al Academiei Române, la propunerea generalului acad. Radu R. Rosetti, istoric militar de seamă și fost conservator al Bibliotecii Academiei, care a relevat activitatea lui C. I. Karadja de emerit bibliolog și cercetator al trecutului, fiind și „un generos înzestrător al bibliotecii noastre cu numeroase cărți de cea mai mare valoare istorică și bibliografică”. Scrisoarea de recomandare a fost semnată de 18 academicieni, între care Ion I. Nistor, Alexandru I. Lapedatu, Dimitrie D. Pompeiu, Gheorghe Spacu, Emil Racoviță, Iorgu Iordan, Constantin I. Parhon, Nicolae Bănescu, Constantin Rădulescu-Motru, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir[14].

La 14 iunie 1944, C. I. Karadja a depus spre păstrare la Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București importanta colecție de lepidoptere a savantului entomolog Aristide Caradja, trecută la conacul familiei de la Grumăzești de teama bombardamentelor din timpul războiului[15].

A fost eliminat din Academia RPR în 1948[16].”

PS În memoria unuia dintre cei mai luminați politicieni și oameni de cultură români!