În copilăria mea toată lumea zicea „are să ploaie”. Azi se mai zice așa la țară, în vorbirea unor români care au puține legături cu radioul sau cu televiziunea, unde se spune numai O SĂ PLOUĂ sau ARE SĂ PLOUĂ. Alexandru Graur a vorbit pe acest subiect la radio, la una din celebrele sale emisiuni, recomandând forma ARE SĂ PLOAIE sau O SĂ PLOAIE! De ce? Pentru că A PLOUA este un verb de conjugarea I, care primește la sfârșit desinența -e, când este folosit la modul conjunctiv, persoana a III-a: a cânta, o să cânte, are să plece, are să are, are să umble și așa mai departe.

Cred că forma ARE SĂ PLOUĂ / O SĂ PLOUĂ a apărut sau, mai probabil, s-a răspândit datorită (sau din cauza!) emisiunilor TV despre starea vremii. Mi-aduc bine aminte că la o astfel de emisiune am auzit prima oară forma azi așa de răspândită. Ce o fi fost în capul celor de la redacția TV respectivă de nu le-a plăcut forma curentă, populară? Li s-a părut mai elegantă cea pe care au adoptat-o? Vorba aceluiași mare profesor: există cuvinte și expresii care se folosesc de unii vorbitori cu speranța că le „fac piciorul mai mic”! Îi vor distinge de vulg! De talpa, lată, a țării!

Cazul descris mai sus este semnificativ mai ales cu privire la forța de penetrare a televiziunii în mentalul publicului. Atât în bine, cât și în rău! Depinde pe mâna cui ajunge televiziunea!

Ion Coja