ECHIPA MORTII
de Nicu Iancu – Sibiu

Suntem echipa mortii,
Din Moldova azi venim,
Aruncat e zarul sortii,
Ori învingem, ori murim. bis

Purtam cu noi stindardul,
Unei sfinte noi credinti
Pe el este scris cu sânge
Fapte mari ai biruinti.

E jale multa’n tara,
Caci strainul e stapân,
Cersetor la el acasa
A ajuns bietul român.

De aceea azi la lupta,
Noi pornit–am sa scapam
Patria de toti tâlharii
Cinstea iar s’o întronam.

În rând cu Capitanul
Bucurosi ne vom jertfi,
Peste lesure dusmane,
Tara noua vom cladi.

Cu zâmbetul pe buze
Moartea’n fata o privim,
Caci suntem echipa mortii,
Ori învingem, ori murim.

*

Mi-am adus aminte de băieții din vestitele „echipe ale morții” ieri seară când am asistat la lansarea cărții domnului Dan Tănasă „Uitați în inima României”, culegere de texte legate de laborioasa activitate a autorului dedicată drepturilor pe care românii din Harghita-Covasna nu le mai au în propria țară. S-a atins și aspectul cel mai dureros al problemei: secuizarea românilor, proces care nu s-a curmat nici la 1 decembrie 1918, nici măcar la 22 decembrie 1989… Continuă și azi! (Vom reveni cu detalii)
.
Ce legătură are acest subiect cu „echipele morții”? Am aflat asta din discuțiile cu Simion Ghinea, confirmate de Petre Țuțea, participant la aceste discuții, când i-am încolțit cu întrebarea: ce crime au făcut echipele morții? Pe cine i-au amenințat cu moartea? Pe cine au ucis?! Etc. Eram total ignorant în privința legionarilor, dar cei doi pomeniți mai sus, întâlniți întâmplător la cafeneaua din holul Athenee Pallace-ului, s-au îndurat de mine și mi-au acceptat întrebările de ignorant fără fisură! Au apreciat la mine disponibilitatea de a căuta și afla adevărul. Pe care am avut-o întotdeauna. Așa că m-au lămurit:
.
„Echipele morții” au fost echipe care s-au format în anii interbelici din studenți și au bătut satele din secuime, din biserică în biserică și, când s-a putut, din casă în casă, pentru a intra în vorbă cu familiile de români secuizați ca să le explice cum este cu originea lor românească, cu presiunile la care au fost supuși părinții și bunicii lor pentru a-și abandona limba, uneori chiar și credința sau numele!. Acest periplu nu s-a arătat a fi fără de primejdii. Din ciocnirea cu piedicile ivite în calea acestor echipe s-a născut cântecul din fruntea acestor însemnări. Este cântecul „de luptă” al tinerilor plecați în secuime în numele adevărului și al dreptății. În numele Neamului.
.
Cred că această inițiativă, curmată la vremea aceea de intervenția autorităților românești (!!!), identifică soluția problemei secuilor din România. Ei trebuie lămuriți cine sunt! Mai ales în satele unde știm bine că s-a produs secuizarea românilor trebuie intervenit, cu tact și cu insistență, pentru a lămuri lumea, mai ales tineretul, cum s-au petrecut lucrurile.
.
Contextul este favorabil: maghiarii, aflați dintotdeauna în căutarea unei identități de negăsit, curtează în ultima vreme o teză nouă: da, e adevărat, zestrea genetică păstrată din componenta asiatică primordială este subțirică, inconsistentă. Din mai multe domenii și unghiuri de abordare se adună dovezile că zestrea genetică cea mai consistentă le vine de la populația indo-europeană băștinașă, cu care au avut a se confrunta războinicii aterizați din Asia! Inclusiv de străromâni este vorba, de valahi. Descoperire care pică greu pentru mulți „naționaliști” maghiari! Drept care se aud voci care inventează, în locul daco-romanilor din Panonia, o populație de „daci liberi”, ne-romanizați, pe care maghiarii de azi ar accepta-o mai ușor decât o rădăcină vlahă, daco-romană! Românească deci!

Argumentele pe care le-ar putea invoca azi „echipele morții” pentru a da înapoi procesul secuizării românilor nu sunt puține și ar trebui studiate cu profesionalism și cu dedicație expresă. O parte dintre aceste argumente ar putea fi folosite pentru românii maghiarizați din Ungaria. Nu avem voie să-i uităm nici pe aceștia!

Cartea domnului Dan Tănasă este prețioasă și din acest punct de vedere. Informația bogată pe care o conține cu privire la mentalul secuiesc implicat în activitățile separatiste și iredentiste din Har-Cov vor fi foarte utile în creionarea și definitivarea unei strategii propriu-zise de recuperare a identității românești acolo și la persoanele unde această identitate s-a pierdut prin abuz și presiune de toate felurile. Strategia de care avem nevoie va fi să aibă sprijinul tuturor factorilor interesați: guvern, Biserică, Academie, ONG-urile cu vocație patriotică, naționalistă.

Ion Coja