Text primit de la dl ILIE

.

Cine a creat islamul?

Ne spune Sfântul Maxim Grecul, Luminătorul Ruşilor, Cel-întocmai-cu-Apostolii, Mărturisitor şi Cuvios.

Sfântul Maxim Vatopedinul, cunoscut drept Sfântul Maxim Grecul, a fost unul dintre cei mai învăţaţi monahi din prima jumătate a secolului al XVI-lea și s-a distins ca teolog, filosof, scriitor şi poet şi a devenit cunoscut ca „luminător şi învăţător al poporului rus”.
A scris împotriva superstiţiilor, magiei, cămătăriei, contra învăţăturilor greşite ale latinilor, mahomedanilor şi iudeilor.
A fost canonizat de Biserica Rusă în anul 1988.

Extras din cartea „Scrieri dogmatico-polemice”:

După ce am spus cât a trebuit despre Mântuitorul Hristos şi despre credinţa cea adevărată
rânduită de El, să ne îndreptăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, către descoperirea relei credinţe a
ticălosului Mahomed.

Voi începe cu următorul lucru: acest linguşitor ticălos şi premergător al necuratului
Antihrist, dintru început nu a fost părtaş nici al evlaviei, nici al vreunei înţelepciuni şi nu a avut
nici un fel de pregătire ştiinţifică, iar acest lucru îl dovedeşte clar o povestire despre el, pe care
eu am auzit-o de la nişte bărbaţi vrednici de crezare care cunosc totul referitor la el.

Ei mi-au
povestit că el era angajatul unui ismaelitean bogat din Arabia, era vizitiul lui, şi deseori mergea
în Palestina şi în Siria cu negustori ismaeliţi şi sirieni. Când stăpânul lui a murit, stăpâna lui,
pentru că l-a îndrăgit, l-a făcut ibovnicul ei şi moştenitorul tuturor averilor ei. Dobândind o
mare bogăţie şi având vechime în neamul său arăbesc, el şi-a dorit să întocmească o nouă lege
şi pe neamul arăbesc, cel înrudit cu el, care pe atunci slujea idolilor, să îl îndepărteze de
idolatrie şi să îl aducă la o credinţă bună. Când se gândea la aceasta, izvorul tuturor relelor,
diavolul, care întotdeauna luptă şi atacă binecinstitorul neam creştin, a adus la el o unealtă
potrivită răutăţii şi ticăloşiei lui, pe un oarecare iudeu cu numele Ilie, care fusese alungat de
iudeii care locuiau în Ierusalim pentru o erezie de-a lui. Acesta, fiind primit cu bunăvoinţă de
ticălosul Mahomed, l-a învăţat pe arab o credinţă şi o erezie iudaică: l-a învăţat să cunoască un
singur Dumnezeu într-o singură Persoană, nu în trei Persoane; de asemenea, l-a învăţat să se
taie împrejur, să nu mănânce carne de porc, să se cureţe des cu apă de păcatele săvârşite în
fiecare zi şi multe altele păzite de iudei, iar femei să îşi ia câte vrea şi poate să întreţină fiecare.
Toate acestea, pe care el mai înainte nu le ştia deloc, l-a învăţat iudeul.

Un alt învăţător al relei credinţe, i l-a înfăţişat diavolul, tocmai pentru o mai mare amăgire a neamului omenesc, în persoana unui oarecare călugăr alungat din Constantinopol pentru erezia ariană şi pentru alte hule ticăloase de-ale lui. Acesta, venind la Mahomed şi
înţelegând slăbiciunea minţii lui şi faptul că el nu este deloc priceput în lucrurile dumnezeieşti, nu a hulit învăţăturile ce i-au fost date mai înainte de iudeu şi nu le-a respins, ci, dimpotrivă, l-a întărit în ele. Dar a mai adăugat la ele toată erezia ariană, învăţându-l că Hristos cel cinstit de creştini nu trebuie numit Dumnezeu, ci numai om plin de toată sfinţenia care întrece sfinţenia tuturor Proorocilor din veac, dar să nu îl mărturisească pe El ca Dumnezeu şi nici ca Fiu al lui Dumnezeu ci ca robul lui Dumnezeu şi făptura lui Dumnezeu, iar nu ca pe Creator. L-a învăţat să citească şi să respecte cartea cea dumnezeiască a Sfintelor Evanghelii ca fiind pogorâtă din cer, şi alte câteva asemenea acesteia i le-a dat spre a le cerceta, lucru pentru care s-a şi învrednicit din partea lui de mare cinste, mai mult decât iudeul.
Fiind invidios pe el pentru acestea, iudeul şi-a pus în gând să îi facă rău călugărului-arian şi şi-a dus la împlinire gândul în felul următor. Odată, ticălosul Mahomed a plecat să se plimbe pe câmp, avându-i împreună cu el şi pe cei doi învăţători. După ce au mers şi s-au desfătat destul cu plimbarea, s-au aşezat la masă. Aici, s-au săturat de mâncare şi au băut vin, apoi s-au întins să se culce, iar în ambele părţi ale ucenicului s-au aşezat învăţătorii lui. Mahomed şi călugărul au adormit şi au avut un somn adânc, însă iudeul nu a dormit. Ridicându-se de la locul lui şi luând sabia lui Mahomed, i-a tăiat cu ea capul călugărului blestemat, iar el însuşi s-a întins şi s-a prefăcut că doarme. La scurt timp după aceea, Mahomed s-a trezit şi, văzându-l cu capul tăiat pe călugărul care stătea
culcat lângă el, s-a tulburat foarte mult, l-a trezit pe iudeu şi a început să se certe cu el din pricina uciderii călugărului. însă iudeul, împotrivindu-i-se cu înflăcărare şi îndreptăţindu-se, i-a spus lui Mahomed: „Să vedem a cui sabie este însângerată şi după aceasta vom şti cine i-a tăiat capul”. Când amândoi şi-au scos din teacă săbiile lor, sabia lui Mahomed era însângerată.
Atunci iudeul i-a spus lui Mahomed: „Iată, sabia ta a alungat îndoiala şi îmi este martoră că eu
nu sunt vinovat de sângele acestui om”. Atunci, precum se povesteşte, Mahomed s-a ruşinat
puternic de fapta sa şi a dat o lege pentru toţi urmaşii necredinţei lui: să nu bea nicidecum vin, deoarece el este pricina omorului.

Acum să ne întoarcem la faptele meschine dinainte ale călugărului ucis şi la ceea ce a făcut el pentru întărirea noii amăgiri diavoleşti a ticălosului Mahomed.

Soţia acestui ticălos [a lui Mahomed] se mâhnea puternic pentru că soţul ei suferea cumplit de fiecare dată când era lună nouă şi, ca un lunatic, făcea spumă la gură, cădea la pământ şi îndura chinuri cumplite din partea demonului viclean, şi din această pricină vroia să se despartă de el. Ticălosul Mahomed i-a dezvăluit toate acestea călugărului şi l-a rugat să îl ajute dacă poate. Acela i-a spus: „Să nu te întristezi deloc pentru aceasta: eu te voi izbăvi de acest necaz, numai să îmi îngădui să stau de vorbă cu soţia ta”. Cu îngăduinţa lui Mahomed, călugărul a intrat la ea, a vorbit cu ea mult despre Prooroci şi despre descoperirile pe care le-au
avut ei de la Dumnezeu prin îngeri şi despre faptul că, uneori, Proorocilor lui Dumnezeu li se întâmplă ceva înfricoşător din partea îngerilor trimişi lor de Dumnezeu şi deseori, nefiind în stare să îndure vedenia lor înfricoşătoare, ei cad cu groază la pământ. „Ceva asemănător se întâmplă şi cu soţul tău atunci când coboară din cer la el Arhanghelul Gavriil, descoperindu-i poruncile şi sfaturile lui Dumnezeu. De aceea tu trebuie să te bucuri, doamnă, şi să te lauzi că
te-ai învrednicit să fii soţia unui asemenea bărbat” – i-a spus călugărul. Cu asemenea vorbe viclene, ispititorul acela, călugărul, a convins-o pe femeie şi prin ea l-a proslăvit în scurt timp pe Mahomed ca pe un prooroc în mijlocul poporului arab – căci soţia lui se lăuda fără sfială fiecărei femei, numindu-se pe sine: „soţia proorocului lui Dumnezeu”.

Atunci când s-a răspândit această slavă în necinstitul neam al arabilor, care se ocupau cu creşterea vitelor şi trăiau ca vitele, toţi au început să îl cinstească ca pe un prooroc nou şi ca pe un adevărat învăţător. Folosindu-se de aceasta şi fiind stăpânit de trufie deplină, acest om ticălos a început să le scrie oamenilor legi. Avându-l pe însuşi diavolul, care locuia în el şi care spunea prin el ceea ce ducea la veşnica pieire a celor ce ascultau, el le îngăduia orice plăcere şi tot ceea ce putea desfăta laringele, pântecele şi cele de sub pântece, spunând că pentru aceasta
am şi fost noi creaţi la început de Făcătorul tuturor şi că de aceea în raiul făurit pentru ei, după cuvântul acestui ticălos, Creatorul le-a pregătit trei râuri cu miere, vin şi lapte şi o mulţime de tinere minunate cu care ei se vor uni toată ziua şi în ziua următoare vor fi din nou fecioare.

Gândindu-se prin ce mijloc ar putea să îi convingă pe adepţii lui de legile lui cele urâte de Dumnezeu, iar pe el să îl proslăvească şi să îl socotească egal cu ucenicii lui Hristos, care au primit Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, necinstitorul acesta a născocit următorul vicleşug. A învăţat un porumbel domestic să i se aşeze pe umăr şi să ia din urechea lui mâncarea pusă acolo dinainte. Acest lucru a avut loc în momentul în care a stat de vorbă cu barbarii. Prin acest mijloc, el i-a convins de faptul că, fiind învăţat de Duhul Sfânt, le propovăduieşte legile şi învăţăturile de folos. Prin acest vicleşug iscusit, el i-a înrobit şi mai mult pe acei barbari asemănători cu vitele şi i-a întărit în credinţa lui cea rea. Dar aşa cum în fiecare popor sunt şi câţiva oameni mai raţionali şi mai înţelepţi, din rândul acestui popor unii ca aceştia s-au
apropiat de ticălosul Mahomed şi i-au spus: „Învăţătorul nostru! Noi am auzit că Moise, care a
fost trimis de Dumnezeu în Egipt să îi izbăvească pe urmaşii lui Avraam de robia îndelungată a Faraonului, a făcut multe minuni în Egipt şi la Marea Roşie şi în pustiul Sinai; de asemenea şi Proorocii lui Dumnezeu, care au fost după el, a făcut fiecare la vremea lui minuni. Însă mai mult decât toţi, însuşi Hristos, Care este cinstit astăzi de către toţi creştinii, ca Dumnezeu, a făcut minuni mai presus de fire. Tu însă ce minune faci, pe care noi, văzând-o, să putem crede că eşti, într-adevăr, trimis de însuşi Cel de Sus să fii în viaţa aceasta îndrumătorul nostru către mântuire?”. Însă el le-a răspuns la aceasta cu obrăznicie şi mândrie, zicând: „Moise şi cei ce au fost după el, aşa numiţii Prooroci, precum şi însuşi Hristos, au fost trimişi de Dumnezeu cu minuni şi diferite semne, iar eu sunt trimis cu sabia, şi am porunca de a-i ucide pe cei care nu se supun cuvintelor mele”.

Aşadar, în ceea ce priveşte reaua credinţă, obrăznicia şi nebunia acestui om şi faptul că el nu a fost câtuşi de puţin cucernic sau părtaş al înţelepciunii şi că niciodată nu s-a învrednicit de nici o arătare dumnezeiască, aşa cum s-au învrednicit Proorocii lui Dumnezeu, am spus destul pentru cei raţionali şi înţelepţi în Dumnezeu. Căci ce trebuinţă am să dovedesc prin învinuiri prea multe celor raţionali, că întunericul nu este lumină, ci întuneric, şi minciuna nu este adevăr, ci minciună? Acum, însă, trebuie să arăt că legile nedrepte şi dogmele acestui om ticălos nu numai că nu sunt deloc potrivite cu legile şi poruncile Proorocilor şi Apostolilor din trecut, dar sunt născocite de el spre deplina osândire şi răstălmăcire a poruncilor şi dogmelor dumnezeieşti ale Evangheliei. Deşi în multe locuri cărţile lui blestemate, numite „Coran”,
preamăresc în cuvinte dumnezeiasca şi Sfânta Evanghelie a Mântuitorului Hristos, numind-o
dreaptă şi cinstită, totuşi în realitate nu este deloc aşa, pentru că acest ticălos a introdus pretutindeni legi potrivnice ei. Faptul că el nu o respinge verbal ci o preaslăveşte, nu trebuie să vă mire. Diavolul care s-a sălăşluit în el, fiind viclean şi ştiind că altfel oamenii nu vor primi legea lui nedreaptă, deoarece lumina Evangheliei lumina din belşug tot pământul, a lăudat
Sfânta Evanghelie numind-o dreaptă, când el însuşi era cel mai nedrept şi mai strâmb şi străin de tot adevărul şi dreptatea.

http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28Sfantul%20Maxim%20Grecul%29%20Scrieri%20dogmatico-polemice%20%282%29.PDF

Despre erezia Ariană – călugărul arian care a venit l-a Mahomed

Prin sofisme, jidovii înşelară pe creştini şi mai ales pe neofiţi şi îi transformară în ereziarci, care în urmă căutară să distrugă spiritul creştinesc.
(Copin-Albancelli, Le drame maçonnique. II, p. 381-384).

Astfel s-au format toate ereziile care, – de la Ebionism, până la Protestantism, – recunosc o origine jidovească.

„S-ar putea face istoria curentului ovreiesc în Biserica creştină, – istorie care ar merge de la Ebionismul primitiv, la Protestantism, – oprindu-se între alţii la Unitari şi la Arieni.” (Bernard Lazare, I. cit, p. 50-51)

Din veacul al IV-lea până în al VII-lea, istoria ovreilor este legată de istoria Arianismului, de izbânzile şi de înfrângerile lui. Această erezie, care ataca Sfânta Treime, reuşi aproape să despartă în două creştinismul şi, ajutată de mai mulţi împăraţi, îi ameninţă chiar existenţa.
Biserica nu a suferit niciodată, – de la început şi până în epoca actuală sau francmasonică, – ca în timpul persecuţiilor ariene.
(extras din cartea lui Nicolae Paulescu)