Asasinatele de la Jilava

Nu ne propunem să lămurim detaliile celor petrecute la Jilava la sfârşit de noiembrie 1940. Ci doar să prezentăm punctul de vedere al unora ca Simion Ghinea şi Petre Ţuţea, cu care am avut lungi discuţii pe seama acelor ciudate asasinate. Consemnez deci câteva gânduri numai:
.
1. Legionarii, în texte doctrinare, avertizaseră că, dacă vor veni la putere, îi vor judeca pe toţi cei care s-au făcut vinovaţi de crime şi fărădelegi împotriva legionarilor. La începutul lui septembrie 1940 legionarii şi Armata, în frunte cu generalul Ion Antonescu, iau puterea politică, abandonată de regele Carol II, alungat propriu-zis din ţară.
.
2. Se pare că liderii Mişcării Legionare au propus ţinerea de alegeri parlamentare, dar şeful statului, Ion Antonescu, nu a fost de acord. S-au auzit chiar voci, ca a lui Şerban Milcoveanu, care au cerut eliberarea deţinuţilor politici comunişti. Adică se pare că legionarii nu au preluat puterea animaţi de gândul răzbunării. Ci de simţământul dreptăţii, care, fireşte, nu putea trece cu vederea că autorităţile carliste uciseseră, în mod samavolnic, cu complicitatea unor funcţionari de stat care ştiau bine că procedează în mod abuziv, călcând legea, uciseseră peste 300 (trei sute) de legionari. Practic, toţi fuseseră ucişi fără judecată.
.
3. După preluarea puterii, legionarii s-au arătat preocupaţi de elucidarea condiţiilor în care fuseseră ucişi camarazii lor, în frunte cu însuşi Corneliu Zelea Codreanu. În acest scop s-au alcătuit nişte liste, cu cei ştiuţi, bănuiţi sau suspectaţi că sunt vinovaţi de acele crime oribile. Parte din cei astfel vizaţi, au fost arestaţi şi depuşi la închisoarea Jilava, aşteptând să se încheie ancheta şi să se deschidă procesul. Totul, precum se vede, după cea mai corectă procedură.
Desfăşurarea acestei proceduri a fost însă curmată, iar cei arestaţi au fost ucişi, fără a se mai aştepta verdictul justiţiei. Caz grav, inacceptabil şi încriminant în modul cel mai categoric. Ce spun în apărarea lor legionarii?
.
4. Asasinatele de la Jilava nu au fost hotărâte de conducerea Mişcării Legionare, nu au fost premeditate. Ele sunt „opera” unor tineri legionari, fără experienţă, care se aflau la Jilava fie pentru a-i păzi pe cei arestaţi, deci ei făceau parte din poliţia legionară, fie lucraseră la dezgroparea osemintelor eroilor legionari asasinaţi atât de mişeleşte în noaptea de 29-30 noiembrie 1938: Corneliu Zelea Codreanu, nicadorii şi decemvirii. Din anchetă s-a aflat unde fuseseră îngropaţi cei treisprezece legionari: în curtea închisorii Jilava, sub o placă groasă de beton, după ce asupra cadavrelor se turnaseră câteva damigene de acid sulfuric.
La doi ani de la oribilul asasinat, în ziua de 26 noiembrie 1940 şi în prezenţa familiei Căpitanului, cadavrele au fost deshumate, aspectul acestor cadavre păstrând bine urmele bestialităţii cu care fuseseră ucişi. Se pare că în emoţia acelor clipe, câţiva legionari, ştiind că vinovaţii, în frunte cu şeful poliţiei, Gavrilă Marinescu, se aflau la doi paşi, în celulele Jilavei, nu s-au mai putu stăpâni şi s-au năpustit asupra lor, împuşcându-i pe toţi cei acuzaţi de omoruri cărora le căzuseră victimă legionarii, înainte de septembrie 1940.
.
5. Se pare că a contat şi o anume stare de spirit, creată printre legionari de impresia că ancheta judiciară trenează prea mult, că se întârzie deschiderea procesului. Circulau zvonuri despre intenţia generalului Antonescu de a minimaliza răspunderea celor implicaţi, de a-i face, dacă se poate, să iasă de sub acuzaţiile grave aduse de legionari.

6. Aceste zvonuri primiseră o „confirmare” indirectă prin ordinul dat de Antonescu, ca din ziua de 28 noiembrie, poliţia legionară să părăsească închisoarea Jilava, cedând locul armatei. S-a creat astfel sentimentul că aceea era ultima ocazie de a-i pedepsi pe cei vinovaţi. De aici, teama că dacă nu vor profita de această ocazie, criminalii nu vor mai da socoteală de fărădelegile săvârşite. Teama că ei vor scăpa, aşa cum scăpase şi regele criminal, cu care Antonescu fusese prea generos permiţându-i să părăsească ţara fără să dea socoteală de felul cum guvernase, de crimele comise.
.
7. La Jilava se aflau numai o parte dintre cei ce urmau să compare în proces sub acuzaţia de crimă. Ceilalţi, din diverse motive, de vârstă sau de sănătate, erau anchetaţi în stare de libertate. (Detaliu ce spune destul de multe despre vestita cruzime legionară…) După ce legionarii i-au asasinat pe cei arestaţi la Jilava, ei au plecat spre Bucureşti, să-i caute şi pe ceilalţi vinovaţi, pe care-i aveau pe listă, că sunt sub anchetă. Dar nu e corect spus legionarii, ci trebuie vorbit de „un grup de legionari”, destul de puţini la număr, care participaseră la deshumarea Căpitanului şi, zic unii, sub impresia cadavrelor descoperite în condiţii atât de dramatice, aproape în prezenţa asasinilor, aflaţi la doi paşi, în carcerele închisorii Jilava, au reacţionat atât de violent, nemaiputând fi stăpâniţi.
.
8. La Bucureşti, de îndată ce liderii legionari au aflat ce se petrecuse la Jilava, s-a organizat protecţia celor ce puteau fi vizaţi de răzbunarea grupului legionar de la Jilava. Simion Ghinea îmi povestea cum el însuşi, împreună cu camaradul său Grigore Malcasian, au mers pe la mai multe adrese, avertizându-i pe cei în cauză să se ascundă, să plece din Bucureşti etc., deoarece situaţia a scăpat de sub controlul legionarilor mai vechi, al liderilor. Povestea Simion Ghinea că unul dintre cei astfel avertizaţi, a început să plângă şi să se vaiete că el nu are unde să se ascundă, căci prietenii i-au întors spatele de când îl ştiu amestecat în asasinarea legionarilor. Soluţia nu putea fi decât una: nefericitul trebuia ascuns acasă la unul dintre ei. L-au dus acasă la Grigore Malcasian.
După câteva luni, în primăvara lui 1941, după ce legionarii au fost înlăturaţi de la guvernare şi cei mai mulţi dintre ei arestaţi, în procesul care s-a ţinut pe marginea celor petrecute în noiembrie 1940 la Jilava, Grigore Malcasian a fost condamnat la moarte în contumacie pentru sechestrare de persoane şi violenţe asupra acestora. I-am arătat cartea despre procesul Jilava lui Simion Ghinea, să citească despre prietenul său de la Paris ce mare criminal a fost! I-a venit să râdă: păi, dacă Antonescu ar fi făcut proces serios, trebuia să mă încrimineze şi pe mine, căci în zilele acelea am fost tot timpul împreună cu Grigore. Dar cum eu am rămas în Bucureşti, pe mine nu m-au deranjat nici cu o întrebare, în schimb au pus în cârca lui Malcasian, fugit din ţară în ianuarie 1941, toate relele din lume! „Grigore condamnat la moarte!… Zău că au fost nebuni!”
.
9. Evident, cele petrecute la Jilava în noiembrie 1940 nu se înscriu în modelul legionar de comportament, ilustrat de nicadori şi decemvirii. Dar să fim drepţi şi să recunoaştem că cei astfel asasinaţi nu erau nişte adversari politici, ci erau nişte indivizi care săvârşiseră crime oribile sau se făcuseră complici la aceste crime, crime care sfidau nu numai legea, ci şi însuşi principiul constitutiv al societăţii omeneşti: caracterul public al judecăţii şi al aplicării legii. Atât în noiembrie 1938, cât şi în septembrie 1939, când s-au petrecut masacrele împotriva a 300 de legionari, autorităţile statului s-au comportat banditeşte, ca nişte infractori care acţionează la adăpostul nopţii, al întunericului, feriţi de ochii şi conştiinţa opiniei publice. Existau motive serioase ca membrii grupului legionar care au acţionat la Jilava în noiembrie 1940 să fie însufleţiţi (şi orbiţi) de convingerea că cei arestaţi sunt nişte criminali sângeroşi. Și nu se înșelau deloc!
.
10. Ultimul detaliu: la Jilava, alături de celulele celor arestaţi pentru crimele săvârşite împotriva legionarilor, se aflau celulele comuniştilor, arestaţi unii încă dinainte de septembrie 1940. Se miră unii că legionarii nu i-au împuşcat atunci şi pe comunişti! A scris, glosând pe marginea acestui aparent paradox, Andrei Pleşu, făcând un comentariu din care se înţelege clar neputinţa sa de a pricepe că adversarul trebuie respectat şi înfrânt prin luptă dreaptă, cu armele onoarei şi ale demnităţii. De ce i-au împuşcat legionarii pe cei din grupul Moruzov şi Gavrilă Marinescu? Simplu: pentru că ei i-au considerat trădători, infractori de drept comun, iar nu exponenţii unui crez politic, adică adversari politici. De ce nu i-au împuşcat pe comuniştii aflaţi în arestul Jilavei? Simplu: pentru că aceştia erau adversari! Erau duşmanii împotriva cărora Ţara trebuia apărată! Dar apărată în luptă dreaptă, respectând legile Țării!
Când au venit la putere, comuniştii nu se vor mai încurca în calcule sufleteşti atât de complicate, de neînţeles pentru ei! Şi mii de legionari vor lua calea, pentru mulţi fără întoarcere, a temniţelor comuniste. Mereu acelaşi contrast, între spiritul cavaleresc, de neînțeles pentru Andrei Pleșu și tovarății săi de idei, şi cel bicisnic! Al secăturii!

Ion Coja