Basarabia eminesciană de Mircea Radu Iacoban

*

„Basarabia Eminesciană” se intitulează o merituoasă carte, recent apărută în Colecția „Eminesciana” a Editurii „Junimea”. Autorul, Theodor Codreanu, prin tot ce a publicat până acum, oferă adevărate lecții de cercetare în domeniul literaturii și al istoriei recente, demonstrând că auto-izolarea ce și-a impus-o într-un orășel de lângă Prut poate fi și benefică, asigurându-i abordarea temelor majore făr-de afectarea parazitară a disputelor din „lumea bună” academic-universitară și de agitația cronică din publicistică. „Basarabia Eminesciană” este, în fapt, o  carte de istorie. Istoria durută a unor teritorii românești aflate din totdeauna în vizorul „ursului” de la răsărit și a căror ființă națională a apărat-o din răsputeri gazetarul Eminescu. Doar prima parte a cărții se intersectează cu cercetarea de istorie literară, cea de a doua urmând mai departe firul evenimentelor istorice, spre a ilustra perenitatea argumentării eminesciene, de certă actualitate. Astfel aflăm că Țarul avea pregătit decretul de alipire la Rusia a ambelor principate încă în 1877, din momentul intrării armiei „rossiene” spre a coborî către Dunăre și doar imprevizibilul desfășurării ulterioare a evenimentelor din războiul ruso-româno-turc a împiedicat râvnita instalare a granițelor „naturale” imperiale la poale de Carpați. Pe baricadele de la „Timpul” combătea Eminescu, „în numele adevărului și al limbii”: „Însuși numele Basarabia țipă sub condeiele rusești. Căci Basarabia nu însemnează decât Țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor și România, țara românilor (…) acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, e o bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărțitului și nenorocitului popor românesc.” Rectitudinea poziției lui Eminescu este, de altfel, cunoscută, dar cartea lui Codreanu oferă și altă categorie de informații comentate, îndeosebi în cea de a doua parte, unele, poate consternante pentru lectorul veacului XXI. Care află că, în acele momente de răscruce, poetul a fost necruțător și cu cvasi-tutorele său, Maiorescu, pe care-l așează alături de „patrioții” venali și corupți dispuși să afle și-n drama războiului de la 1877 prilejuri de ilicită îmbogățire. Șovinismul rusesc este ilustrat de nume ilustre (Pușkin, Dostoievski ș.a.), până tocmai la Putin. Interesante și utile sunt revelațiile (unele, preluate de la Larry Watts) privind opiniile lui Engels despre români. Ale lui Marx, care ne avantajează, au fost făcute publice de mult. Puținicunosc spusele profund jignitoare ale lui Engels – le reproducem și aici: „Românii sunt un popor fără istorie (…) destinat să piară în furtuna revoluției mondiale (…) Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.” (!!) Consternată este și poziția lui  Corneliu Coposu, care considera, apropo de unirea Basarabiei cu Țara, că „n-avem nevoie de încă patru milioane de minoritari”, dar și a postului Europa liberă, care a refuzat constant referirile la Basarabia. Iată și opinia lui Brucan: „Basarabia nu este România, nu este nici a românilor.” (!!) O tresărire de orgoliu a avut Ceaușescu, care, la Congresul XIV, a cutezat să pună problema desființării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov cu destulă directețe. „A fost – scrie Codreanu – ultima lui licărire de conștiință românească, de care și-a bătut joc în clipa în care a ajuns la mal (n.n.: apropo de zicala cu înecatul la mal). El ar fi  trebuie să știe că  Basarabia nu este nici a rușilor, nici a lui Yarrow, ci a lui  Eminescu și a lui Paul Goma, pe care bolșevicii îl alungaseră din Mana Orheiului cu tot cu familie, iar el, Nicolae Ceaușescu, îl alungase din Țară, furându-i ce avea mai scump: cetățenia românească.” De altfel, se zice că poziția de la Congresul XIV, fie și numai schițată, ar fi grăbit căderea dictatorului. Dincolo de raptul teritorial, Ceaușescu nu s-a sfiit să abordeze explicit, chiar cu o anume vehemență (la prima întâlnire cu Brejnev), chestiunea Tezaurului, rămasă până acum într-un ridicol stand-by: o tot „analizează” o Comisie Mixtă care… tace. Cartea lui Th. Codreanu oferă, în a doua ei jumătate, o analiză profundă și exactă a evoluției problemei Basarabiei până la zi. Basarabia, pe care Eminescu o considera „o chestiune de existență pentru poporul român.” A fost și a rămas.

 

*

 

Nota Redacției  Ne bucurăm să găzduim încă un text al distinsului coleg ieșean, MIRCEA RADU IACOBAN. Cu atât mai mult cu cât textul …iacoban ne vorbește despre unul dintre puținii istorici literari autentici pe care îi mai avem. Dedicat în primul rând adevărului! Și deloc calculelor de oportunitate politică sau academică… Domnul Theodor Codreanu.

Sursa: Monitorul de Suceava via Ziaristi Online –