Ion COJA: Un coleg de site îmi trimite textul de mai jos și mă roagă să-l comentez.
Iată textul pus în circulație persoana numită Vladimir Tismăneanu.
„Istoria onoarei și a dezonoarei la români: Între tăcerea demnă a lui Lucian Blaga, urmărit continuu de Securitate și marginalizat pe un umil post de bibliotecar la Cluj, și circul colaboraționist al unor Sadoveanu și Călinescu, dați-mi voie să o aleg pe prima. Aici nu mai este vorba de unele scrieri ocazionale, de concesii temporare, ci de acceptarea de funcții în regimul comunist. În cazul lui Sadoveanu, funcții de maximă vizibilitate, de pildă Prezidiul „Marii Adunări Naționale”, acea entitate care respingea fără șovăire cererile de comutare a sentinței de către cei condamnați la moarte…”, a scris Tismăneanu pe Facebook.
Colegul de site și de idei, majoritatea idei incorecte politic, mă întreabă mai întâi dacă despre onoare au dreptul să vorbească și cei lipsiți de onoare. Răspund: de ce nu?! La fel cum ateii au dreptul să vorbească despre Dumnezeu!… Cum poți să interzici dreptul de a vorbi despre ceva ce nu pricepi?! Întrebarea are însă un subînțeles: Ai dreptul să acuzi lipsa de onoare a cuiva atâta vreme cât comportamentul tău e lipsit de onoare? Aici cred că nu mai putem fi generoși cu cei lipsiți de onoare: le dăm voie să vorbească despre orice, dar dacă e vorba să le permitem să acuze, trebuie să ne dăm seama că acele acuze riscă să fie calomnii fără acoperire din partea unui ins fără onoare! Și cred că acesta este subiectul discuției! Acuzațiile puerile, dacă n-ar fi ticăloase, ale Tismăneanului! Nu avea dreptul să le facă!
Hai să discutăm cazul George Călinescu. A fost îndepărtat de la catedră de gașca de profesori proletculți aflați sub ascultarea lui Ion Vitner. L-au dat afară și pe Alexandru Piru, și pe Dumitru Caracostea, așa că pe la începutul anilor 50 la catedra de literatură română nu exista niciun etnic român, ci numai alde Vitner și Paul Cornea. Repet: niciun român! Ce i se reproșează lui George Călinescu? Că nu a făcut ceva ca să fie și el dus la Aiud sau Gherla?!
L-am întrebat pe Alexandru Graur de ce a fost scos de la catedră George Călinescu? Răspunsul primit: pentru că la cursurile sale veneau nu numai studenții, ci și mult public din afara facultății, iar cursurile sale erau presărate cu atacuri la adresa democrației populare, făcute cu multă abilitate încât nu puteau fi cazuri penale. Veneau la curs să-l aplaude pentru vorbele cu subînțeles reacționar, la care era mare meșter!… Acest meșteșug al lui George Călinescu s-a văzut și la cursurile ținute după 1963, când, la insistențele lui George Ivașcu marele profesor a fost reprimit la Facultate, să țină cursuri. Le-am audiat și eu, ca student. Am să dau un exemplu: la un moment dat a citat dintr-un vast poem eminescian o strofă care se încheia cu cuvintele: „mlădițe tinere răsar”. Apoi face o mică pauză și se adresează lui Ivașcu: „nu-i așa că aici Eminescu susține victoria noului asupra vechiului, Ivașcule?!” Cu astfel de „șopârle” își presăra George Călinescu cursul, altele mai subtile, dar de cele mai multe ori subversive!
Sigur că erau și momente de propagandă comunistă, dar nu la catedră, ci în textele publicate. Numai că spre deosebire de propaganda nătângă și stereotipă a propagandiștior din tagma kominternistă, George Călinescu nu se prostitua, ci găsea subiecte care chiar meritau să fie evidențiate și o făcea dintr-o perspetivă atrăgătoare, inteligentă, care îi stârnea erudiția! Așa au fost concepute vestitele sale cronici optimiste. Când le citeai cădeai pe gânduri: parcă nu merita să fii anticomunist tot timpul! Ce a urmat, „epoca național-comunistă”, i-a dat dreptate!
Cazul Sadoveanu! Cum ar fi fost ca să fi crescut noi fără să învățăm la școală despre Patrocle sau Tudor Șoimaru, frații Jderi sau Vitoria Lipan?!… Deja lipseau atâția mari autori din manualele noastre, puși la Index de ploșnițele nesătule venite ca un nor de lăcuste odată cu părinții acestui Vladimir! Sadoveanu era un scriitor conștient de importanța operei sale pentru consolidarea unui mental românesc. Era conștient că noi, elevii, aveam nevoie de textele sale! Nu cumva această înțelegere a datoriei sale față de soarta tineretului român este cheia înțelegerii comportamentului său?!… A intervenit Sadoveanu, ca și Parhon sau Groza pentru a salva libertatea sau viața vreunui coleg? Eu știu că da! Dar știu că multe dintre aceaste intervenții eșuau, aveau de biruit opreliștile criminale ridicate de consilierii juridici evrei. Evrei, domnule Tismăneanu! Erau riscante asemenea intervenții, căci fiecare intelectual mai răsărit avea fișa sa de cadre, minuțios întocmită, privind colaborarea cu „regimul” trecut! Pe fișa lui Sadoveanu va fi fost trecută și oferta cu care Mihai Sadoveanu a venit la Casa Verde în toamna lui 1940, pentru a scrie o carte despre viața și lupta Căpitanului. Dețin această informație de la Simion Ghinea, cu care a purtat discuția… Era lungă lista marilor scriitori care în 1938 au deplâns, laolaltă cu toată suflarea românească, crima din noaptea de Sân Andrei. Sadoveanu era îngrijorat că fusese trecut pe lista masonilor dată publicității de Ion Antonescu. Simion Ghinea l-a liniștit chiar cu aceste cuvinte: „cărțile dumneavoastră, maestre Sadoveanu, au contat mult pentru educația patriotică a noastră, a tineretului naționalist! Am crescut cu ele la căpătâi… Nu vi se va întâmpla nimic!”
Pentru generația de români pe care a hăituit-o echipa de desant ideologic de la Moscova, din care a făcut parte și tatăl acestui impertinent individ, demnitatea a fost o problemă existențială teribil de preocupantă! Imediat după război, Stalin a trimis la București un negociator, colonelul Romanov, pentru a discuta cu legionarii și pentru a le oferi colaborarea și participarea la guvernare. Stalin vedea în legionari adversari ai lui Hitler și Antonescu, de ce să nu guverneze când aceștia nu mai existau?! Nu prea avea încredere Stalin în Ana Pauker și liota ei de evrei comuniști, aflați majoritatea și pe statul de plată al Siguranței! Nici azi nu s-au încheiat discuțiile între legionari dacă au făcut bine sau nu când au refuzat oferta lui Stalin! Ai tu, Vladimir Tismenițki, cap cu care să pricepi ce s-a întâmplat? Așadar românii, legionarii, au refuzat colaborarea cu Stalin, din respect pentru demnitatea lor de luptători anti-bolșevici! Se alegea praful de toată doctrina legionară dacă făceau această înțelegere cu rușii! Au ales reversul medaliei: să sufere în temniță, să moară în lanțuri, dar să salveze demnitatea idealurilor pentru care muriseră sute de camarazi!… Așa ceva alde Tismenițki nu au cum să priceapă…
Evident, aceste informații nu sunt pentru individul care m-a stârnit, ci pentru tinerii care ar putea cădea în capcana acuzațiilor sale infantile, fără nicio adâncime sufletească! Ar trebui scrisă o istorie a demnității fiecărui popor! Nu știu ce se consideră tovarășul Tismenițki! Noi, românii, l-am considera evreu și l-am sfătui să înceapă cu istoria demnității evreiești! Și să vedeți câți evrei l-ar contesta, că nu este evreu! Cum să fie evreu?! Ticăloși ca el nu au naționalitate, ci numai cetățenie! Eventual mai multe.
ION COJA
Post scriptum: Cu ani în urmă, într-un grup de medici ginecologi, am asistat la o discuție despre impostorii din medicina română. Printre altele și cazul unor sanitare din Armata Roșie, rămase după război în România, care au pretins că sunt doctorițe ginecolog. Cum nu i s-a cerut lui Crohmălniceanu diploma universitară de filolog, la fel nu s-a cerut nici acestor doamne vreo patalama. Deh! Le-ar fi atins la demnitatea de urmașe ale Esterei!… S-au citat atunci nume mai mult sau mai puțin cunoscute. N-am fost prea atent! Dar parcă mi-a rămas în memorie și numele Tismenițki!… Mă înșel? Foarte probabil. Oricum, se poate verifica ușor: ce profesie a avut mama avortonului care a deranjat atâta lume bună cu răutățile sale de prostănac băgat în seamă?…
Întrebare simplă!
În genere, idioțenia, prostia, mediocritatea și geniul este cm aceeași la toate popoarele și se distribuie statistic după curba lui Gauss, supranumită și „clopotul lui Gauss”. D-l Coja persistă în a-i caracteriza pe unii jidani așa cum scrie acum despre Vladimir Tismăneanu: că ar fi „prostănac“. Acest individ este oricum, dar nu este „prostănac“. Are o licență în sociologie la Universitatea București – mi se pare că este și doctor în sociologie al aceleiași Universități. E-adevărat că, pentru unul ca el, al cărui tată era Leon Tismăneanu – ex-Tisminețki, fost mare șef (spre sfîrșitul carierei) pe la Editura Politică, unde trona criminalul Silviu Brucan –, nu ar fi fost o problemă să fi obținut asemenea titluri. De ex., eu nu am putut să mă înscriu la doctorat fiindcă nu eram membru de partid etc. Dar el ajunsese, deja, mare ziarist la Scânteia Tineretului, lansat și susținut de tac-su’ – ca de altfel, și altă jigodie, Alexandru Florian, lansat în propagandă tot de tac-su’, Radu Florian.
Dar Vladimir Tismăneanu a emigrat în Israel, apoi, în Venezuela și, în final, s-a stabilit în S.U.A. A urmat această rută ocolitoare ca să își piardă urma de propagandist marxist. Și, într-adevăr, a ajuns mare profesor la o universitate din Maryland – unde, firește, făcea propagandă anti-comunistă. E drept că, într-o vreme, Victor Roncea scrisese că e pe punctul să fie dat afară de acolo, fiindcă i se descoperise pedigriul de ex-comunist, dar nu se mai știe care este situația lui profesională acolo. Aici, se știe cine este: o jigodie de jidan ex-comunist năpîrlit în anticomunist și proholocausitst. De aceea, un idiot de ziarist român (?!), Ovidiu Hoandră, îl elogia în ziarul Ziua, acum vreo 15 ani – pe cînd Vladimir Tismăneanu se pregătea să redacteze „Raportul final privind holocaustul din România“, pe care Traian Băsescu l-a prezentat în Parlament ca document oficial al statului –, ca fiind un mare „political scientist” – pe românește, politolog.
Așadar, în nici un caz Vladimir Tismăneanu nu este un „prostănac“! Dacă în categorisim astfel, îi diminuăm vinovăția pentru „răutățile sale”, în baza versetului creștin „Iartă-l, Părinte, că nu știe ce face!“ Rugămintea lui Iisus Hristos se referea la unul ignorant (nu neapărat „prost”).
Vladimir Tismăneanu nu este creștin, ci anticreștin și nu este în nici un caz prost: adjectivele care i se pot atribui sunt ticălos, nemernic, fariseu, criminal în ordine morală, impostor, antiromân.
A verificat colegul meu și, da, mama lui Volodea Tismenițki, a ieșit la pensie ca medic, Cumva ginecolog?
Oricum, problema este aceeași ca și pemtru Ion Vitner, Ov.S.Crohmălniceanu sau Paul Cornea: ne poate arăta patalamaua? Diploma de licență și toate celelalte acte? La ce ne-ar trebui? Ca să apărăm cu ele demnitatea fiului!
Tismareanu a spus că mama lui a fost infirmiera în Spania sub îndrumarea doctorului evreu Bill. Leonte (Leonid) Tismareanu (Tismentiki) era muncitor tipograf. Tismareanu avea să afirme că după episodul Spania, părinții aveau să devină intelectuali „tată a dat la Franceză, mama la Medicina”, apoi au fost chemati în ’41 de secretarul PCdR și împreună cu Ana Pauker au lucrat la Radio Moscova (mama cranic, tată redactor) – sursa Wikipedia.
Din analiza mărturiei lui Tismareanu nu rezulta că părinții lui au terminat facultatea la Moscova. Au început studiile, apoi au trecut la Radio Moscova. Nu aveau studiile terminate în momentul venirii în România.
Se poate verifica și acum la Universitatea din Moscova.