Un rus anormal!

EXCEPTIONAL!

UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT SI ÎN PREMIERA DESPRE

TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA!

Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog, jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova.
S-a născut la 11 iulie 1962.

A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate.

Cunoaşte limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română.

În 2004, a publicat o carte în două volume cu titlul „Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron.

Este autor al cursului multimedia „TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă „Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană.

În clasamentul celor „100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de „Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, „pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”. 
 
SERGHEI GOLUBIŢKI
*: AURUL ROMÂNESC (ÎN LIMBA RUSĂ). РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО

sursa
http://i-business.ru/ (Reţeaua Naţională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)

FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIŢKI:

(….) Aşadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)

Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.

De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.

Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea „aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este  o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensivă, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.

În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt,  îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie, Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.

Pentru Rusia procesul-verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.



Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, 
șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia  valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu):  2 miliarde 800 milioane de dolari.

„Aurul românesc”a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.

În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de  7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română.  Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român”.

Cuvântul lui Leiba este lege
, astfel încât poporul român, care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: „În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti,  am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur.  Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reiese clar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.

Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârteca capetele.

Pentru orice creștin nu există  o crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la Pussy  Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor. Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de „aurul românesc”.  De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa,  e aşa, un fleac, „o chestiune istorică”.




  • bb.dk

    atunci ca si acum tot evrei ne fura atunci o faceau de la Moscova acum o fac de la New York sau Tel- Viv dar tot prin biserica ortodoxa noi nu ajungeam unde sintem astazi daca nu ne inchinam zeilor straini ai iudaismului ptr ca ortodoxia nu inseaman nimic fara iuda urmarile ….

  • un om

    da, ceva tipic popoarelor de morala ortodoxa. Vezi seiozitatea grecilor, imozite neplatite, fuga dupa ajutoare muncite de alte maini. Datorii neplatite.

  • Dumitru

    D-lor,Germania ne-a dat datoria,Anglia idem,Rusia nu este si ea mare putere!?Daca reflectam bine,eu as zice sa-l mai tina;de ce!? Daca ni-l restituie,nu poporul se foloseste de el;o sa-l fure si pe acesta ce-i care conduc Romania.Stiu Rusii ce stiu.

  • gheorghe

    facem ce facem, ne invartim si ne sucim si tot la cheremul evreilor ajungem. Deci daca am inteles bine, si asta se intampla de cativa ani buni sa aflu aceste lucruri, revolutia bolsevica din Rusia si apoi impusa in restul lumii a fost efectuata de evrei si finantata de nemti.Lenin era avid de putere, paranoic ca de altfel toti care ajung la aceasta inaltime ametitoare si sustinut de iluminati. Ce a iesit la lumina de curand, Lenin a propagat la bietii tarani si muncitori sa se lepede de valori inutile (aur sub orice forma, tablouri etc.) pentru ca o societatea comunista nu are nevoie de asa ceva.
    Cei de varsta peste 60 de ani poate va mai aduceti aminte ca si in Romania se propagase la un moment dat aceasta teorie.Cei care credeau sincer in aceasta, poate ca intrevedeau un adevarat comunism care si eu sunt sigur ca va veni. Insa Lenin a adunat aceasta imensa avere jefuind poporul rus (dar si alte popoare) si se pare ca nu s-a gasit locul unde a ascuns-o. Eu sunt sigur ca cineva trebuie sa stie aceasta ca si banii stransi de Ceausescu, insa nu trebuie sa fie facut public (inca).

    • Leontin

      Lenin nu era paranoic de putere. Era pion intr-un plan (al askenarzilor) de ocupare a unor tari prin metoda comunismului. Planul a fost corect, intai ocupam o tara mare apoi o trimitem peste altele mai mici si vom deveni stapanii acestora prin sacrificiul altora.
      Nu stiu cat de mult putem acuza natia rusa. Poate doar de naivitate (pe care o au si acuma). Romanii care au lucrat in Rusia si au avut posibilitatea sa-i cunoasca pe rusi au o parere in general buna despre acestia. Cred ca lipda de comunicare intre rusi si romani favorizeaza ascendentul jidanilor asupra ambelor natii

  • Rodica Axente

    Ar fii bine sa se faca mare vîlva atît în presa româneasca cît si în cea din strainatate despre acest subiect si România sa ceara oficial tezaurul furat de rusi chiar prezentînd cererea la Bruxelles; macar ne-o folosi la ceva Uniunea Europeana.

    • tony

      Ar fi bine sa aveti dreptate, stimata Doamna Rodica Alexe. Insa treburile importante se rezolva prin miscari diplomatice de culise, pentru care „valva” de care vorbiti este chiar daunatoare. Cel mai important pas ce trebuie facut este sa nu-l mai zgandarim, fara nici un rost, pe puternicul urs Vania!
      Iar la Bruxelles cel mai important post politic al Romaniei este ocupat de agentul ungur Lazlo Tokes, sustinut de ochiosul vanzator de flota.

  • tony

    Datorita colaborarii stiintifice cu un institut de profil din Moscova, am avut posibilitatea sa cunosc destul de bine sufletul poporului rus.
    Din fericire Domnul Dr. Golubitki nu este un caz singular in a ne lua apararea. Domnia Sa a gasit o cale directa de a ne sprijini, excelent justificata moral.
    Personal consider ca nu putem avea sanse reale in restituirea tezaurului atata timp cat liderii politici ai tarii duc o vadita politica anti-ruseasca, pentru a-i multumi pe cei ce reprezinta Noul Stambul, in slujba carora se afla.
    O veste imbucuratoare vine de la actualul nostru Ministru de Externe, care speram ca va ramane in post sa-si consolideze sperantele unei relansari ale relatiilor noastre cu putenicul vecin de la rasarit (de unde, pana de curand, ne venea si lumina, va mai amintiti!).
    Numai asa putem spera ca sa nu mai platim cel mai ridicat pret pentru gazele ce le importam de la dansii, si numai asa putem spera in restituirea intregului tezaur national.
    Oare de ce tari precum Italia, Germania sau Franta pot avea relatii priviligiate cu Rusia, iar noua nu ni se permite?
    Aceasta noua Uniune Sovietica in care ne-am inghesuit sa intram, a inceput sa-si arate tentaculele ce le are asmutite asupra noastra.
    Desteapta-te Romane!

  • george marmara

    acest subiect despre tezaurul romanesc aflat in posesia rusilor este de asemenea cunoscut.personal nu cred ca rusii il vor inapoia tarii noastre.gm