Mona MUSCĂ și liberalii care au trădat-o…

Am o părere foarte proastă despre Gabriel Andreescu, nu mai am nevoie de justificări și explicații, n-am întâlnit încă pe nimeni să zică ceva de bine despre bietul individ… Așa că am să zic eu ceva de bine, cu oarecare întârziere…

Am primit de pe Internet un text scris de mai sus numitul, aflat într-o dispută cu Radu Ioanid, licheaua care ne reprezintă la Muzeul Holocaustului din SUA. Secătura i-a făcut o – citez „porcărie”. N-am prea înțeles ce porcărie, acest Ioanid numai porcării a făcut la viața lui, așa că una în plus nu mai poate interesa pe nimeni. În plus, o porcărie făcută lui Gabriel Andreescu, oricât de mare ar fi, tot nu prezintă vreo importanță, nu ne poate stârni interesul.

Frunzărind lungul text semnat de bietul G.A. am găsit însă două pagini care mi-au dovedit încă o dată că un ticălos, oricât ar fi de ticălos, are și momentele sale bune, când se poartă normal, ca și când ar avea ce-i lipsește: caracterul… L-am dat în judecată cu ani în urmă pe acest Gabriel și am avut atunci dovada definitivă în aceast sens!.. A uzat de subterfugiile cele mai ieftine ca să scape de confruntarea edificatoare. Bine a făcut, m-a scutit de câteva palme și un șut în fund pe care i le pregătisem…

Aflu din paginile respective că Gabriel Andreescu a făcut caz în presa sorossistă de acuzațiile nedrepte ce le-au fost aduse unor persoane la care am ținut și eu foarte mult și încă mai țin. E vorba de colegul Vasile Vetișanu și de doamna Mona Muscă. Acuzați pe nedrept de colaborare cu poliția politică, cu Securitatea. Mă opresc, din rațiuni electorale, la cazul Mona Muscă. Îl las pe Vasile Vetișanu pentru altă ocazie, dacă se va mai ivi!… Precizez însă prețuirea mea pentru distinsul cărturar. Am motivele mele să cred că este într-adevăr o victimă a CNSAS, situație în care au mai fost și alți români onești!

Citez din textul mai sus pomenitului:

„Aproape simultan, cazul Monei Muscă. Politiciana liberală fusese pentru oamenii din organizaţiile neguvernamentale un partener foarte iubit. Datorită bătăliilor duse de ea în Parlament au putut fi înaintate o nouă lege liberală a asociaţiilor şi a fundaţiilor şi importanta lege a accesului la informaţii publice. Se ocupa, mai nou, de proiectul de lege a lustraţiei, iar acesta făcuse şi el cîţiva paşi înainte. Ca ministră a Culturii, a adus un suflu nou în instituţie: imparţialitate şi ceva mai multă responsabilitate. Şi iată, la 19 septembrie 2006, Colegiul CNSAS a dat verdictul: Mona Muscă a colaborat cu poliţia politică comunistă. Semnase un angajament cu Securitatea, se găsiseră referiri la 15 note informative privind studenţi străini şi cadre didactice din anul pregătitor. Din primul moment, am avut la îndemînă contestaţia elaborată de Valeriu Stoica, apărătorul ei. Arăta impecabilă în totalitate, dar mă opresc la pasajul care cita notele despre colegele Monei Muscă: „Deşi se face referire la 15 note informative, în dosare s-au găsit doar două. […] (1) «Este bine intenţionată, muncitoare, dornică să realizeze ceva şi să se impună în colectiv » şi (2) «Munceşte cu multă tragere de inimă – şi nu de puţine ori peste orele de program –, punînd mai presus de orice îndeplinirea exemplară a sarcinilor de serviciu»“. Ar fi de adăugat, desigur, că informarea contactelor cu cetăţenii străini era o obligaţie stabilită prin lege.

Să acuzi pe cineva de colaborare cu Securitatea întrucît aducea complimente colegilor cu asemenea cuvinte este pur şi simplu ridicol. Anomalia de interpretare fusese urmată de o alta, nu mai puţin uimitoare, în planul consecinţelor. Rapid, conducerea PNL a hotărît excluderea Monei Muscă. Niciodată acest partid nu făcuse asemenea gesturi radicale. Nici în privinţa lui Alexandru Paleologu şi nici a lui Mircea Ionescu-Quintus, care fuseseră plătiţi ca informatori. Ce putea fi mai rizibil decît faptul că unul dintre oamenii de la conducerea partidului, care au votat excluderea – considerînd deci colaborarea cu Securitatea incompatibilă cu prezenţa în partid –, a fost Teodor Meleşcanu? Orice ciudăţenie are o motivaţie. În cazul dat, explicaţia părea a sta la suprafaţă: Mona Muscă se apropiase de cîteva luni, în sondajele de încredere, îngrijorător de mult, de preşedintele Traian Băsescu. Ca focul deconspirării să pîlpîie cît mai tare, Gabriel Liiceanu, atunci în plină construcţie a mezalianţei cu preşedintele, a scris unul dintre cele mai nedrepte şi grosolane articole din cîte a semnat. Era un serviciu adus lui Traian Băsescu. Mărturisesc că nu-l bănuiesc nici astăzi pe Liiceanu de mercenariat. Îl văd, ca şi în cazul lui Tudoran, uşor manipulabil. Orb la realitate şi coleric, insensibil, dar puternic emoţional, este o pradă în mîna oricărui manipulator versat. Deja la mijlocul anilor 2000, subiectul deconspirării ajunsese să fie sufocat de acţiunile de manipulare a arhivelor Securităţii. Feno – menul era suficient de interesant, în sine, ca să motiveze cercetarea (12.) Dar impulsul de fond, în cazul meu, pentru munca care a dus la volumul Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii, a fost imaginea de om devastat, păstrată în minte, cînd Vasile Vetişanu intrase în camera în care lucram.”

La vremea respectivă, când a fost învinuită doamna Muscă, am încercat să-i sar în ajutor, un ajutor colegial: și eu am pregătit studenți străini să învețe românește. Iar pe unul dintre ei l-am și turnat! L-am turnat la colegul care răspundea de orele cu studenții străini. Numai întâmplarea a făcut că nu am semnat o declarație sau vreun angajament! Nu ni s-a cerut, nouă, celor de la Universitatea București! Ni s-a făcut doar un scurt instructaj, despre faptul că unii studenți străini vin pentru alte scopuri în România și că, dacă ceva ni se pare suspect la vreun student străin, să ne adresăm prodecanului! Dacă, la acel instructaj din amfiteatrul Odobescu, am fi fost puși să semnăm vreo hârtie că așa vom face, am fi semnat toți!

Deci are dreptate Gabriel Andreescu, așa ceva nu se poate numi delațiune, turnătorie politică!
Are dreptate și când explică acest abuz prin ticăloșia lui Băsescu. Era evidentă popularitatea în creștere a dnei Mona Muscă. O vedeam tot mai clar ca pe o candidată redutabilă și extrem de agreabilă, reconfortantă, la oricare dintre cele mai înalte funcții din stat, în mod special de Cotroceni fiind vorba! O femeie frumoasă, decentă, cu bun simț, cu umor, deșteaptă, cultă, comunicativă, impunând respect și prețuire, admirație chiar!… Tot mai mulți făceau comparația cu bărbații politici din jurul ei, niște prostănaci și bădărani, niște impostori mai înainte de orice! Eu am comparat-o cu Angela Merkel și eram tare mulțumit de rezultatul comparației…

Cum Băsescu, chior cum e, vede bine peisajul uman prin care fojgăie, a mirosit imediat primejdia imparabilă care se profila în zare. Și a acționat ca atare. Trist este să aflu, din textul amintit, că grobianul ins a avut susținere din partea unor haimanale intelectuale, care s-au bucurat să lovească într-o femeie care li se dovedea superioară! Că mizerabil s-a purtat și celălalt Gabriel, Liiceanu, nu mă miră! Mă mir de Meleșcanu! Poate pentru că nu-l cunosc mai deloc!… De fapt, nici nu știu la ce se referă acest Andreescu.

E corect și felul cum același autor raportează cazul Mona Muscă la Alecu Paleoplogu sau, mai ales, la Quintus, nonagenarul Quintus, care nu s-a învrednicit să-i ia apărarea doamnei Muscă! Cum a putut, domnul Quintus, să fie atât de… Dacă intervenea, cu argumentele la îndemâna oricui pe care le invocă Gabriel Andreescu, aș fi zis că iată, măcar pentru atât, merită respectul care azi i se arată unanim. Așa însă, care este justificarea acestui respect?! De ce ai tăcut, domnule?! Te aveau golanii cu ceva la mână mai grozav decât cunoscutele turnătorii?!…

La drept vorbind, „căderea” doamnei Mona Muscă am resimțit-o și cu oarecare satisfacție, acea satisfacție pe care o încerc oridecâteori pot să spun că a intervenit „Mâna Domnului”! Căci doamna pofesoară s-a făcut vinovată cu puțin mai înainte prin ușurătatea cu care s-a repezit să condamne așa numita „crimă de la Tanacu”! Mai să cred că doamna ministru a făcut parte din urîtul complot care a dus la condamnarea celor de la Mânăstirea Tanacu, complet pe nedrept!… A fost o greșeală sper, și nu o mașinațiune mârșavă din partea colegei noastre bănățene…

Văzând aceste zile ce candidată susține Traian Băsescu, mi-am adus aminte de doamna MONA MUSCĂ… Comparația vă las pe fiecare s-o faceți în voie, fiecare de capul său!…

Ion Coja