Am turnat și eu, dar nu la Securitate, din păcate!

 

Pe la mijlocul deceniului 1980-89, la Europa Liberă fostul meu coleg Gelu Ionescu a citit un text, cu referire la o recenzie făcută de mine cărții Jurnalul de la Păltiniș, text foarte discutat la acea vreme. Toată lumea mă întreba ce părere am despre Jurnal, așa că l-am citit și eu, să nu par prost. Și mi-am făcut public dezacordul și dezamăgirea în revista „Luceafărul”. Iar Gelu Ionescu, în termeni duri și cu acuzații nedrepte, mi-a răspuns pe unde scurte. Spre mirarea mea, căci fusesem buni colegi, eu și Geluțu Ionescu, până ne-am despărțit, el alegând libertatea din Occident! De unde m-a înjurat preț de câteva zeci de minute bune pentru cele spuse în cronica făcută la cartea lui Gabriel Liiceanu! N-am priceput ce-i venise să mă înjure, cu acuzații absolut tembele, lipsite chiar și de o minimă eleganță?!

 

Misterul s-a rezolvat când Liiceanu a scos cartea următoare, Epistolar, din care am înțeles că textul citit la Munchen, la Europa Liberă de Gelu Ionescu, fusese scris la București de …Gabriel Liiceanu! Am ajuns la această concluzie regăsind în Epistolar, în texte semnate de Liiceanu, turnuri de frază din textul citit de Gelu Ionescu. Ulterior, după 1990, Liiceanu a și recunoscut că așa făcuse. Ca un netrebnic ce era, este și, probabil, va fi în continuare!

 

Desigur, am fost tentat de ideea de a dezvălui mizerabila manevră mediatică a Liiceanului, dar n-am făcut-o, căci ar fi însemnat să atrag atenția Securității asupra colaborării lui Liiceanu cu Europa Liberă! Adică, mi-am zis, ar însemna să-l torn pe Liiceanu, să-l dau pe mâna neîndurătoarei Securități! Fusese el un mizerabil și un ticălos față de mine, dar asta n-ar fi scuzat gestul de a fi eu și mai ticălos!…

 

După 90 lucrurile s-au lămurit: dacă l-aș fi turnat pe Liiceanu la Securitate nu pățea nimic, nici el, nici Geluțu, căci doar pe amândoi îi instruise același general Pleșiță, ce și cum să facă pe la Europa liberă!…

 

În schimb, l-am turnat pe Gelu Ionescu, aflat la mare distanță de brațul cel lung al Securității! Gândeam eu că nu bate până la Munchen! Naiv ce eram!… După ce l-am ascultat la mai multe emisiuni ce spunea și împotriva cui, am scris la Departamentul de Stat, la Washington deci, reclamându-l pe Gelu Ionescu că în loc să facă propagandă anti-comunistă la microfonul Europei Libere, așa cum era plătit în conformitate cu statutul postului de radio stipendiat de guvernul SUA, Gelu făcea propagandă anti-românească și mai ales își ataca colegii de facultate care performaseră în carierea lor, erau niște repere spirituale, nu niște neica nimeni ca bietul Gelu Ionescu! (A nu se confunda cu ceilalți doi Ionescu din facultate, Cornel Mihai Ionescu, asistentul doamnei Zoe Bușulenga, și Andrei Ionescu hispanistul, oameni serioși, mari profesori!)

 

După 1990 am aflat de la răpostul Stroescu Stănișoară că turnătoria mea a avut efect: de la Departamentul de Stat s-a făcut o anchetă și Gelu al meu a cam fost sancționat, nu mai țin minte cum!

 

Un detaliu interesant, ba și amuzant: am folosit adresa Departamentului de Stat cea pe care o dădeau la Vocea Americii. După ce am pus la poștă scrisoarea mea adresată Departamentului respectiv, mă trezesc după câteva zile sunat la ușa apartamentului de un necunoscut. Acesta îmi întinde o hârtie și-mi zice: acestea sunt adresele corecte la care puteți sesiza Departamentul de Stat al Statelor Unite!… Erau patru adrese!… Și se face nevăzut necunoscutul!… Așa că am mai scris o dată, cu mai mult elan! Puțin, puțin, mă simțeam turnător! Am fost cumva?…

 

Nu l-am turnat pe Liiceanu, căci ar fi putut-o păți, secătura! Iar pe Gelu Ionescu l-am turnat, dar nu la Securitate, ci la instituția de la care noi românii am avut atât de mari așteptări! Mari, multe și zadarnice!

Fac aceste destăinuiri înainte de a merge mai departe cu destăinuirile și mărturiile pe care le am de făcut despre Marian Munteanu, turnător și el, ca și mine!

 

Ion Coja